Pagini

miercuri, 28 noiembrie 2012

Turistii cazati la negru in pensiunile din Romania

Conform Ministerului Turismului din Romania, jumatate dintre turistii din pensiuni sunt cazati la negru.
Gradul de ocupare oficial din pensiuni este 10,4%, dar patronatele din domeniu raportează o cifră dublă, diferenţa de turişti nefiind înregistrată, a declarat luni în urma unei conferinţe Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).


“Putem să spunem că este vorba de jumătate din numărul turiştilor cazaţi, dar nu avem în acest moment statistici oficiale. Considerăm că un sistem informatizat de evidenţă a turiştilor cu siguranţă ar aduce numai beneficii şi celor care au pensiuni turistice, în sensul că ar putea în urma evidenţelor pe care le depun să genereze apoi o întoarcere prin investiţiile care s-ar face în zonă”, a spus Bărhălescu.

Oficialii patronatelor din domeniul pensiunilor au spus că în acest an numărul de turişti a scăzut în Maramureş, dar a crescut pe Valea Prahovei.

Secretarul de stat explică aceste informaţii prin faptul că Valea Prahovei s-a promovat mai mult în acest an, spre deosebire de Maramureş.

“Cu federaţiile din turism încercăm să găsim metode de a-i aduce la oficial pe absolut toţi cei care lucrează corect şi oferă servicii de calitate. Încercăm să armonizăm legislaţia şi să oferim suport celor care investesc în turism”, a mai spus el.

duminică, 25 noiembrie 2012

Unde se varsa Dunarea...


In Delta Dunarii se afla o fauna si flora variata, mai putin intalnita in alte regiuni ale Romaniei sau chiar nemaintalnita.. Dintre plante enumeram: otratelul de balta, aldrovata, alge planctonice, plante vasculare, intalnim insecte precum rusalia si vaduva neagra,  dintre reptile: sarpele rau, vipera de stepa si balaurul dobrogean, putem gasi mamifere precum: cainele enot, vulpe mistret, vidra,lupul, dihorul, hermelina,caprioara,bursucul,vaca carpra,porcul si specii marine ca: crap, salau, somn, stiuca, amfibieni.

Se spune ca acest loc exotic a devenit cunoscut datorita speciilor de pasari (327 specii), majoritatea dintre ele fiind migratoare (egreta mare,rata rosie, lebada,hoitarul alb care migreaza din Asia, rata salbatica, fluierasul negru, barza alba, cocorul, gasca cu piept rosu etc).

Delta Dunarii este cea mai intinsa zona compacta de stufarisuri de pe planeta, ocupand 2,5% din suprafata Romaniei si anume 3446 km 2, locul 22 dintre deltele lumii.

Acest teritoriu considerat mirific sau un paradis al Romaniei, este defapt locul unde se intalneste fluviul Dunarea ( al doilea fluviu al Europei ca marime) cu Marea Neagra. Astfel cand Dunarea ajunge la Patlageanca, se bifurca in doua brate: Bratul Chilia (in nord) si Bratul Tulcea (in sud) cel din urma despartindu-se la randul sau in alte doua brate si anume Bratul Sulina si Bratul Sfantul Gheorghe. Insa nu se afla pe teritoriul Romaniei intreaga delta, ci o anumita portiune se gaseste pe teritoriul Ucrainei.

Articol complet pe TravelWebsite.ro

joi, 22 noiembrie 2012

Biserica Neagra din centrul istoric al Brasovului

Brasovul, un important oras turistic din Romania, are contruita o importanta biserica. Romania este cunoscuta pentru numar mare de biserici si manastiri construite. Numai fostul domnitor al Moldovei, Stefan cel Mare a construit 45 de manastiri. Foarte multi domnitori si boieri au facut acelasi lucru, Romania devenind un important „taram” al bisericilor si manstirilor din Europa.Cele mai multe manastiri se afla in Moldova, fiind si cele mai importante si cele mai vizitate, venind foarte multi perelini, dar si turisti straini interesati de frumusetea lacaselor de cult si de cultura noastra.  Una dintre importantele biserici din Romania este si Biserica Neagra.

Construirea Bisericii Neagre a inceput  in jurul anilor 1830, ea fiind finalizata in 1477. Se afla in centrul orasului Brasov si este destinata celor care apartin cultului evanghelist. Biserica este construita in stil gotic, initial fiind destinata catolicilor, mai apoi transformandu-se in biserica evanghelista. Este o biserica mare, cu latimea de 25 si 37 de metri, lungimea de 89 de metri si inaltimea maxima care ajunge la 42 de metri.

Biserica a fost distrusa in mare parte de un incendiu, dupa care refacuta cu mesteri veniti in strainate, pentru ca mesterii locali nu aveau cunostintele si experienta necesara pentru a realiza un asemenea proiect. Refacerea bisericii a durat aproape 100 de ani, acum ea avand interiorul cu multe influente din stitul baroc.

Articol complet pe TravelWebsite.ro

luni, 19 noiembrie 2012

Cluj Napoca, capitala europeana

Dupa reusita Sibiulului din 2007 de a ajunge primul oras din tara noastra ce a avut aceasta onoares sa devina capitala europoeana, inca un oras din Romania va fi desemnat cu acest titlu in anul 2021. Comisia Europeana si Parlamentul European au decis acum 10 zile ca Romania si Grecia vor putea sa gazduiasca orasele-Capitala Culturala in anul 2021.
Florin Morosanu, directorul Asociatiei Cluj-Capitala Europeana 2020 a declarat pentru citynews.ro ca “Noi mizam ori pe anul 2020, ori pe anul 2021. De acum putem spune ca incepe oficial competitia si putem sa ne pregatim cu adevarat”.

Cluj-Napoca este orasul cu cele mai mari sanse sa fie desemnat capitala culturala in 2021 deoarece autoritatile se misca cel mai repede. Au infiintat deja un site clujnapoca2020.eu, au incheiat un parteneriat cu trilulilu.ro pentru promovare si au reusit performanta de a se promova chiar pe “terenul inamicului”, avand un banner in centrul Timisoarei si al Iasului! Daca adaugam la toate astea si lobby-ul politic, de la Cluj-Napoca venind multi oameni in administratia centrala, foarte probabil ca acest oras va primi titlul de capitala culturala in 2020.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Moeciu, judetul Brasov

Comuna Moieciu din Transvilania, judetul Brasov, s-a dezvoltat pe plan turistic datorita apropierii de importantul castel de la Bran. Cu o suprafata de 94,91 de kilometri patrati este orasul a 5.118 de oameni. Comuna Moieciu se afla la 28 de kilometri de cel mai important oras al zonei, Brasov. Se afla pe soseaua care leaga Brasovul de Campulung Muscel. Acest drum este cunoscut inca din perioada romanilor, in anul 106 dupa Hristos.

In vremea romanilor, acest drum era important, el legand Transilvania de Muntenia si orasul Cumidava, Rasnov-ul de azi cu Jidava, astazi Poenari de Muscel. Comuna este situata in culoarul Bran-Campulung Muscel, cu altitudinea maxima la Pasul Giuvala, in Fundata, cu 1235 metri altitudine.

Cea mai raspandita activitate a zonei a fost agricultura, preponderent cresterea animalelor. In zilele noastre s-a dezvoltat mult agroturistmul, in zona existand una dintre cele mai cunoscute statiuni agroturistice din toata zona Branului.

Multi oamenii de seama ai tarii noastre s-au nascut in comuna Moieciu, unul dintre ei fiind Ioan Aldulean, nascut in anul 1821 si decedat in 1871.
Zona Branului s-a dezvoltat in perioada comunismului, aici nereusindu-se face cooperativizarea agriculturii. Revolutia de la 1989 a avut un efect mare asupra dezolvatarii zonei. Zona fiind intr-o mare prosperitate economica, ea a reusit sa se dezvolte foarte mult, fiind astazi una dintre cele mai cautate zone turistice din Romania.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Timisoara este cel mai mare oras al judetului Timis

Timisoara este cel mai mare oras al judetului Timis, si tot odata resedinta de judet. Se afla in partea de vest a Romaniei si numele sau vine de la raul Timis. Fiind un oras mare cu siguranta ca este si unul important.Astfel aici sa afla unul din aeroporturile din Romania, Traian Vuia, aeroport international, al treilea ca marime din tara. Deasemenea este unul dintre orasele in care se gasesc un numar important de universitati precum ( Universitatea de politehnica, Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes etc).

Printre obiectivele turistice se numara: Muzeul militar, Palatul Dicasterial, Teantrul National, Muzeul de arta bisericeasca veche a Arhiepiscopiei Timisoara, Gradina Zoologica, Filarmonica de stat etc.

In Muzeul militar puteti gasi peste 2.000 de obiecte muzeale: harti, machete ale unor monumente istorice, documente de epoca, fotografii, vestimentatie militara etc.

Locuri de cazare in Timisoara puteti gasi in hoteluri si pensiuni. Astfel Pensiunea Blues este situata pe o artera principala in cea mai importanta zona comerciala, la 5 minute de centru si Catedrala Mitroolitana.

Descopera mai multe obiective turistice din Timisoara.

luni, 12 noiembrie 2012

Manastirile si bisericile din Maramures

Maramures este o alta zona a Romaniei care detine un numar imortant de manastiri ce merita vizitate.

Manastirea Moise este o manastire de calugari ce dateaza din secolul al XIV-lea si se gaseste la poalele muntelui Pietrosu Rodnei. Insa arhitectura nu este de tip maramuresean, fiind de o dimensiune redusa cu turn scurt, clopotnita deasupra pronaosului iar picturile sunt vechi.

In orasul Toplita se afla manastirea cu acelasi nume ce poarta hramul ”Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul”, o manastire de calugari asezata intr-o gradina de o frumusete rara. Aici au loc slujbe zilnic, dimineata si seara. Biserica este construita din grinzi de lemn, fundatia din bolovani de piatra, in forme de cruce. Catapeteasma este sculptata din tei, fiind inspirata de Paraclisul patriarhal din Bucuresti. Principala poarta de la intrare este sculptata din lemn de catre fratii Moldovan. Manastirea detine si un muzeu infiintat in anul 1995 la data de 30 mai. Exozitia din muzeu cuprinde icoane de lemn dar si din sticla din secolul al XVIII-lea dintre care se remarca Icoana Imparateasca Iisus Hristos. Deasemenea mai puteti gasi si foarte multe carti religioase dar si obiecte liturgice, unele dintre ele din metal pretios, cruci din lemn ferecate cu metal, candele de argint si alama din perioasa secolului al XIX-lea si sfesnice.

Asezata pe un deal, in mijlocul unei paduri de fag si stejar, intr-un peisaj pitoresc se afla Manastirea Rohia. Aceasta a fost ctitorita de preotul Nicolae Gherman in memoria fiicei sale, Anuca pe care a pierdut-o la varsta de 10 ani. Aceasta ii aparea in vis nopti la rand rugandu-si tatal sa costruiasca ”o casa a Maicii Domnului” in Dealul Viei din hotarul Rohiei.La inceput parintele nu stia ce sa faca pana cand Floarea lui Ilie, femeie credincioasa l-a facut sa-si asculte visele si sa construiasca o manastire ajutat fiind de consateni.Ridicarea bisericii a inceut in anul 1923 si s-a finalizat peste 2 ani.

Continuarea despre Manastirile din Maramures.

vineri, 9 noiembrie 2012

Vrei sa vizitezi orasul Rasnov ? Afla ce poti gasi aici !

Orasul Rasnov se afla in judetul Brasov, in parte de sud-vest a Depresiunii Brasov. Se afla pe cursul raului Ghimbasel, la altitudinea de 650 de metri. Localitatea are in jur de 17.094 de locuitori si o suprafata de 164.36 kilometri patrati.

Datorita pozitiei orasului, in centrul tarii in apropiere de Brasov,  in zona muntoase, are o activitate in domeniul schiului practicata de mult timp,
Cetatea Rasnov

atat la nivelul performantei cat si la nivel de agrement si distractia unora sau pasiune. Este o localitate foarte bine dezolvata din punct de vedere sportiv, aici existand un teren de fotbal unde se antreneaza echipele locate si o sala de sport care permite sportivilor sa faca antrenamente pe timpul iernii. In partea de sud a orasului se afla o importanta cetate, si anume Cetatea Rasnov, una dintre cele mai bine pastrate din fortificatiile Transilvaniei, aflata pe un deal din zona.

Cetatea Rasnov era un punct strategic de urmarire si de controlarea intrarii catre Transilvania dinspre Valea Rasnoavei. Prima oara cand a fost mentionata cetatea intr-un document era in anul 1335, cand tatarii au invadat zona, dar Cetatea Rasnov, datorita puternicei fortificatii, inca rezista atacurilor.
Cetatea poate fi vizitate de orice turist, impreuna cu muzeul unde sunt expuse arme, unelte, galerii de arta, mobilier vechi, armuri, copii a documentelor importante din vremea aceea sau obiecte de tortura folosite pe acea vreme. Turistii care vor sa achizitioneze suveniruri, pot face asta de la casele din apropiere unde sunt amenajate special pentru cei care vor sa cumpere lucruri pentru a-si aminti de cetate.

Mai multe cadre din mai multe filme au fost filme in zona cetatii, filme ca: Nemuritorii, Dacii, Mihai Viteazu sau filmul Columna. Zona a devenit populara in anul 2002 cand cativa regizori americani au ales Cetatea Rasnov ca platou de filmare pentru filmul Cold Mountain.

Afla mai multe despre Rasnov !

Drumul dintre munti

In partea centrala a Muntilor Hasmas se gaseste o zona pitoreasa deosebit de importanta pentru tursimul romanesc. Acestea sunt Cheile Bicazului care s-au format datorita Raului Bicaz, si fac legatura intre Moldova si Transilvania.. Tot in aceste chei se gaseste si Lacul Rosu, foarte cunoscut datorita frumusetii si faptului ca este cel mai mare lac de baraj natural din Romania. Cheile Bicazului fac parte din Parcul National Cheile Bicazului – Hasmas, care mai protejeaza si Lacul Rosu, Cheile Sugatului, Hasmasu Mare, Piatra Singuratica si Hasmasul Negru.

Cheile Bicazului au o lungime de 8 kilometri si tot drumul este format din serpentine greu de uitat. In peretii de calcar ai stancilor se gasesc pesteri dintre care amintim: Pestera Neagra si Pestere Cascada, dar si avene precum: Licas, Avenul cu trei intrari.Piatra Altarului poate fi admirata pe parcursul drumului care are o altitudine de 1120 de metri, insa mai intalniti si masivele stancoase Piatra Pintestilor (847 m) , Piatra Arsitei (835 m) , Piatra Surducului, Poarta de Piatra si Politele Bardosului.

Citeste articolul complet despre Cheile Bicazului.

joi, 8 noiembrie 2012

Maramuresul si portile de lemn

Judetul Maramures este situat in partea de nord vest a Romaniei. Pe langa peisajul geografic deosebit pe care il ofera, aici puteti intalni case memoriale, muzee, monumente arhitecturale traditionale (peste 200), biserici din lemn.

Cum in Maramures prelucarea lemnului s-a dezvoltat mai mult decat in celelalte regiuni, multe dintre obiectivele turistice au ca element principal lemnul.
Poarta Maramureseana este construita din lemn de stejar si este considerata unul dintre simbolurile importante ale judetului. Portile ei au fost de multe ori comparate cu celebrul ”Arc de triumf”si se stie ca aspectul exterior al costructiilor au niste semnificatii deosebite fiind costruite de ”nemesii” care traiau candva in aceste locuri.

La muzeul de etnografie si arta populara din Baia Mare s-au pastrat cateva colectii de pecetari ale fratilor Victor si Iuliu Pop si a preotului Mircea Antal din Breb, acestea fiind obiecte din lemn pastrate cu sfintenie de catre femei in lada cu zestre, nelipsite candva din casa femeilor din Maramures, pe care le foloseau in mancarea painilor rituale precum pastele si prescura.

Portul popular este un alt element important, traditional pe care trebuie sa-l vezi daca ajungi in Maramures. Cu un stil autentic, neschimbat odata cu trecerea anilor, localnicii imbraca cu mandrie acele haine sustinand traditionalele spectacole ale regiunii.

Articol complet pe Cazare.info

marți, 6 noiembrie 2012

Religia si Turismul in Romania


Spatiul romanesc detine foarte multe manastiri si biserici pentru credinciosii care vor sa mearga in pelerinaje. Nordul Moldovei este locul unde sunt multe manastiri cunoscute si foarte vizitate de catre turisti. Printre cunoscutele manastiri se numara: Manastirea Varatec, Manastirea Agapia, Manastirea Neamt, Manastirea Secu, Schitul Sihla, Manastirea Sihastria, Manastirea Humor, Manastirea Voronet, Manastirea Arbore, Manastirea Moldovita, Manastirea Putna, Manastirea Sucevita

Manastirea Varatec este cea mai mare manastire de maici din Romania. Aici traiesc peste 400 de maici, iar manastirea este situata in satul Varatec din comuna Agapia.
Si in Manastirea Agapia locuieste un numar foarte mare de maici (300-400). Aceasta este situata pe raul Agapia.

Manastirea Neamt este cel mai mare si cel mai vechi asezamant monahal din Moldova. Aceasta a fost ctitorita de Petru I Musat intre anii 1375-1391.
Schitul Sihla se afla la o altitudine de 1000 de metri intr-o zona stancoasa, iar in apropierea manastirii se afla pestera in care a trait Cuvioasa Teodora, cunoscuta ca Sfanta Teodora de la Sihla.

Manastirea Voronet este ctitorita de Stefan cel Mare si este cunoscuta datorita culorii albastre de pe picturile bisericii, considerate unice in lume.
Alte manastiri pe care le puteti vizita in alte regiuni ale tarii sunt: Manastirea Recea-din Vrancea, Schitul Nifon, Manastirea Rogozu, Manastirea brancoveneasca din Doicesti, Manastirea Toplita, Manastirea Moisei, Manastirea Rasca Transilvania, Schitul Inaltarea Sfintei Cruci din Aiud, Schitul Coltul Chiliilor, Schitul Bradu, Manastirea Nuseni, Manastirea Varzaresti, Manastirea Lepsa, Manastirea Segargea, Manastirea Bujoreni, Catedrala Episcopala din Husi, Catedrala Mitropolitana din Craiova, Catedrala Mitropolitana Iasi etc.

Manastirea Recea este una dintre cele mai mari manastiri din judetul Targul Mures si este cunoscuta datorita parintelui duhovnic Ioan Iovan. Viata monahala din aceasta manastire a inceput in anul 1991, iar inceputurile manastirii se leaga de rugaciunile maicii starete Cristina.

Manastirea Rogozu a fost infiinta in anul 1647 pe vremea lui Matei Basarab, purtand la inceput denumirea de Schitul Poiana Rusului. De-a lungul anilor a suferit schimbari: a ars, a fost desfiintata si reinfiintata in anul 1990.

Una dintre cele sase catedrale mitropolitane ortodoxe din Romania se gaseste la Iasi. Aceasta poarta hramul Cuvioasei Parascheva, Intampinarea Domnului si Sfantul Mucenic Gheorghe si este cea mai mare biserica ortodoxa din Romania.

O alta catedrala, Catedrala Episcopala din Husi a fost construita de catre Stefan cel Mare in anul 1495, si astazi este una dintre cele mai vechi biserici din judetul Vaslui. Aceasta biserica a fost Episcopia Husilor intre anii 1598-1949, iar din anul 1996 si-a reluat acest rol.

Articol preluat de pe Cazare.info/Blog

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Statiunea de la poalele muntilor Carpati, Vatra Dornei

Statiunea Vatra Dornei se afla in Depresiunea Dornelor si mai este numita ‘’Perla Bucovinei’’. Aici intalniti izvoare  cu apa minerala foarte benefice pentru sanatate, dar si namol cu turba din zona Poiana Stampei, mofete naturale de saruri de mare puritate si concentratie de CO2, izvoare termale, bicarbonate, calcice, magnezice si sulfuroase. Afectiunile care se pot trata aici sunt urmatoarele: afectiuni ale aparatului cardiovascular (boala cardiaca ischemica si infarctul miocardic sechelar necomplicat, boli vasculare simple, hipertensiune arterial, ateroscleroza, boli ale arterelor periferice si ale venelor), profilaxie (persoane sanatoase si aparent sanatoase cu tendinte spre imbolnavire, persoane cu surmenaj fizic si intelectual, cu fondul nervos hiperactiv, cu noxe, cu sedentarism etc), afectiuni ale aparatelor locomotorii (artoze si spondiloze, reumatism inflamator stabilizat, afectiuni post-traumatice, post protezare, afectiuni neurologice, hernie de disc si lombosciatica secundara), boli  ale aparatului respirator ( bronsite cornice, ast bronsic, boli profesionale), afectiuni ale aparatului digestiv, boli ginecologice ( sterilitate si afectiuni inflamatorii), nevroze, diabet si obezitate. 

Aici se practica si sporturi de iarna pentru cei care doresc sa-si puna organismul in miscare. Deasemenea peisajele din regiune nu pot trece neobservate iar cele mai accesibile locuri pentru plimbare si relaxare sunt: Dealul Negru, Muntele Barnarelul, Runcul Mare, Varful Ousor si Masivul Calimani. Turistii pot sa  priveasca superbele peisaje si din telescaunul care urca pe o distanta de 3 km pana la varful Dealului Negru care se afla la o inaltime de 1.300 m altitudine.

Daca doriti aveti ocazia sa coborati cu barca pneumatica pe apa Bistritei, iar cei interesati pot urma cursuri de formare pentru piloti cu durata de o saptamana.

Articol preluat de pe Cazare.info/blog

joi, 1 noiembrie 2012

Despre Cheile Turzii...

Aflate la 6 km de Turda, Cheile Turzii sunt o rezervatie naturala protejata. Aici gasesti un peisaj carstic: stanci inalte si abrupte, creste ascutite, turnuri de piatra, arcade, grohotisuri etc. Rezervatia adaposteste peste 1000 de specii de plante si animale rare precum acvila de stanci si usturoiul salbatic. Dintre speciile faunei se mai remarca :jderul de piatra, vulea, nevastuica,iepuri, caprioare, serpi,mistreti. Plantele intalnite aici sunt:odoleanul, piciorul cocosului, vulturica, stanjenelul violaceu. In total aici se gasesc aproximativ 60 de pesteri, firide sau arcade, toate avand dimensiuni relativ mici, 8 dintre ele depasind 20 de metri, iar cea mai mare ajunge pana la 120 de metri.

Daca vreti sa vizitati pestera unde s-a adapostit pentru o perioada de timp haiducul Nichita Balica, o gasiti langa podul numarul 4 pe partea dreapta a vaii Hasdate, si poarta numele de ”Pestera lui Balica”.

Cheile Turzii se leaga printr-o serie de traseee de urmatoarele obiective turistice: Cheile Borzesti, Cheile Turului, Cascada Ciucas.

Cele patru poduri se gasesc pe apa vaii Hasdate: Primul pod este amplasat aproape de intrarea in Chei iar ultimul pod spre iesirea din Chei, spre Comuna Petrestii de Jos.

Articol complet pe Cazare.info/blog